De ce se spune că Biserica este una, pe când se constată că sunt mai multe Biserici?
Biserica este una, pentru că Unul este Capul ei.
“Este un Domn, o credinţă, un botez. Un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, care este peste toate şi întru noi toţi” (Efes. 4, 5-6)
E drept că datorită slăbiciunilor omeneşti şi păcatelor oamenilor situaţia Bisericii pe pământ este mai precară şi împărţită, dar nu se reduce Biserica numai la ceea ce se constată pe pământ, deoarece ea îşi are fundamentul în Sfânta Treime, iar rugăciunea Mântuitorului a fost ca toţi să fie una şi prin aceasta se străduiesc şi Bisericile astăzi ca să se plinească stăruitoarea dorinţă a Mântuitorului, precum reiese din cuvintele:
“Mă rog… şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor, ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi eu întru Tine, aşa şi aceştia în noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu m-ai trimis” (Ioan, 16, 20-21)

Comentează
Trebuie să fii conectat ca să pui un comentariu.