Ce semnificaţie mai poate avea Sfânta Cruce?
Sfânta Cruce mai poate avea semnificaţia de altar, cel mai sfânt altar (mai mult…)
Sfânta Cruce mai poate avea semnificaţia de altar, cel mai sfânt altar (mai mult…)
Crucea nu este un simplu semn, ci un semn însoţit de putere, precum s-a dovedit încă din Vechiul Testament, (mai mult…)
După Noul Testament, idolii au şi înţelesul de patimi sau păcate grele, (mai mult…)
Icoana poate fi asemănată şi chiar numită o “Biblie zugrăvită”. (mai mult…)
Noi trebuie să cinstim icoanele pentru că ele reprezintă Dumnezeul nostru Cel întrupat, pe Sfinţi, (mai mult…)
Mântuitorul a cinstit icoanele, pentru că, mergând la templu, nu a poruncit să le scoată afară, ci, dimpotrivă, (mai mult…)
Bineînţeles că şi hârtia Sfintei Scripturi este prelucrată tot din lemn. (mai mult…)
Într-adevăr se scrie în Isaia că idolii sunt făcuţi din lemnul pădurii, dar şi chipurile de heruvimi poruncite (mai mult…)
Icoana nu poate fi confundată cu idolul pentru că icoana este reprezentarea unei fiinţe existente în mod real, (mai mult…)
Mai întâi a fost Sfânta Tradiţie, deoarece propovăduirea creştină în perioada de la moartea Mântuitorului (mai mult…)
Nu putem să ne reducem numai la ţinerea învăţăturilor scrise, deoarece Mântuitorul îi îndeamnă pe Sfinţii Apostoli (mai mult…)
Sfânta Tradiţie este descoperirea dumnezeiască păstrată prin viu grai şi transmisă prin Biserică din generaţie în generaţie, (mai mult…)